ANSVSA, măsură nouă pentru fermierii care își duc animalele la târg

Fermierii care vor să își transporte animalele la târguri nu vor mai trebui să închirieze mașini speciale, deținute de persoane juridice, pentru a face acest lucru. În urma numeroaselor solicitări din partea oierilor, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a luat decizia de a le ușura viața crescătorilor.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, reprezentanții crescătorilor de ovine au explicat care era problema.

”Deschizându-se târgurile, noi fermierii nu putem să ducem legal animalele de la noi din fermă până la târg. De ce? ANSVSA nu a autorizat mijloacele de transport decât dacă proprietarul mijlocului de transport era persoană juridică. Când transporți sute de animale, îți convine să închiriezi o mașină specială, un TIR pe mai multe nivele, dar când duci 3-4 berbeci, nu se justifică costul pentru un mijloc autorizat. În situația aceasta, am zis că dacă omul duce 5-10 oi, le pune într-o remorcuță, haideți să i-o recunoaștem, ca să poată să meargă legal”, a explicat fermierul Nicu Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Păstorul Crișana”.

Astfel, ANSVSA a venit cu o soluție care va fi implementată în cel mai scurt timp, prin care transportul animalelor se va putea face pe baza atestatului de producător și a carnetului de comercializare.

”Sigur veți primi și această veste bună pentru dumneavoastră. Avem o reglementare care ne permite acest lucru, pentru o distanță de 65 km sau un transport de 8 ore, pe noi ne interesează ca mijlocul de transport să corespundă condițiilor de bunăstare pentru animale, iar în locul acelor documente de la Registrul Comerțului, vom lua în calcul atestatul de producător și carnetul de comercializare. Sunt convins că oamenii vor fi foarte mulțumiți de această decizie. Lucrurile s-au pus de acord, avem și baza legală, avem tot ce trebuie”, a precizat vicepreședintele ANSVSA, Dănuț Păle.

ANSVSA, măsură nouă pentru fermierii care își duc animalele la târg

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *