MADR, comunicat important privind procesul de constatare a pagubelor provocate de seceta pedologică

Procesul de constatare a pagubelor provocate de seceta pedologică se află în plină desfășurare, conform procedurii instituite prin ordinul comun al miniștrilor Agriculturii și Internelor, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) printr-un comunicat remis miercuri redacției AgroTV.

„Ca urmare a secetei pedologice instalate în unele regiuni ale României, în baza prevederilor HG 557/august 2016, și ale Ordinului comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale pentru completarea Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, la nivelul fiecărui județ este instituită procedura care stabilește modalitățile de constatare și înregistrare a pagubelor”, se arată în comunicatul MADR.

În baza procedurilor instituite, comisiile de constatare a suprafețelor calamitate și a gradului de afectare a culturilor, din care fac parte reprezentanți ai administrației publice locale, un reprezentat al APIA și un reprezentant al Direcției Agricole județene, evaluează la fața locului pagubele produse pentru fiecare cultură, pe baza solicitărilor transmise de cultivatorii/producătorii agricoli din zonele afectate autorităților locale.

Potrivit reprezentanților MADR, termenul de depunere a documentațiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc – secetă pedologică – este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu și triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui).

„Facem precizarea că în prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor și comunicărilor transmise de prefecturi, suprafața afectată de factorul de risc – secetă pedologică – la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în județele Brăila, Galați, Ialomița și Teleorman”, se mai arată în comunicatul MADR.

Procesul de constatare a pagubelor provocate de secetă este în plină desfășurare și la culturile prășitoare (porumb și floarea soarelui), urmând că acestea să fie comunicate periodic.

MADR, comunicat important privind procesul de constatare a pagubelor provocate de seceta pedologică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *