URGENT, ajutor de secetă: 15.000 euro/fermier, 100.000 euro/IMM!
Asociația Fermierilor din România (AFR) solicită acordarea urgentă a unui ajutor de secetă în valoare de 15.000 de euro per fermieri și 100.000 de euro per IMM, sub forma unei sume forfetare, informează AGERPRES.
Seceta extremă nu afectează doar producţiile agricole din acest an, ci va avea impact şi asupra următorului an agricol, întrucât lucrările nu vor putea fi executate la timp şi de calitate, susţine preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu.
În opinia sa, sistemul de irigaţii ar trebui adaptat la noile tehnologii care să aibă eficienţă maximă pentru plante, dar, pe lângă aceasta, ar trebui utilizate şi soiuri de plante tolerante la secetă.
„Trebuie să avem în vedere culturile de toamnă şi pe cele din primăvara acestui an când discutăm de anul agricol în deplinătatea sa. Dacă în cazul cerealelor au fost rezultate ceva mai bune, dar şi aici discutăm de diminuări de 35% faţă de anul anterior, în cazul culturilor din primăvara acestui an situaţia este grea. Sigur că sistemul de irigaţii ajută atât cât există apă în râuri, lacuri interioare, pânza freatică sau chiar fluvii, apă disponibilă pentru agricultură. Consider că trebuie regândit sistemul de irigaţii cu adaptarea sa la nou, la noi tehnologii care să aibă eficienţă maximă pentru plante. Important este şi soiul sau hibridul utilizat, care trebuie să fie tolerant la secetă, dar să utilizeze şi el la maximum această resursă epuizabilă. Este un an agricol extrem de greu, mult mai greu decât anul 2020, mai ales că discutăm de un deficit hidric major, avem secetă pedologică şi cantităţi infime de apă la dispoziţie. Acum se vede cel mai bine lipsa investiţiilor din ultimii ani în sistemul de irigaţii, deşi există un program cu bani suficienţi pentru realizarea acestor lucrări”, a declarat Daniel Botănoiu.
Președintele AFR susține că cele mai afectate culturi sunt cele însămânţate în primăvara acestui an: porumb, floarea soarelui, soia, furajele, legumele, dar în egală măsură sunt afectate şi păşunile.
„Sunt zone unde porumbul este compromis definitiv. Este bine că s-a permis recoltarea culturilor care sunt compromise şi utilizarea acestora drept furaj însă nu trebuie să uităm că România nu mai deţine şeptelul adecvat pentru consumarea acestor furaje. Ce poate să facă un fermier care recoltează 50 de tone de porumb furaj şi nu are animale? Credeţi că îl cumpără cineva? Toată presiunea acestor timpuri este pusă pe producătorul român, fie că este de cereale, lapte, carne, miere etc. El este cel obligat să piardă, procesatorii, depozitarii, furnizorii de inputuri sau marile lanţuri de magazine nici nu vor să audă de împărţirea riscurilor de pe filieră ci vor să-şi menţină profitul neatins în aceste momente critice. Trist, însă adevărat! Nu ne putem hazarda să estimăm o suprafaţă afectată, considerăm că este bine să aşteptăm rezultatul comisiilor numite prin ordin de prefect la nivel de teritoriu, dar şi informările furnizate de comitetul interministerial proaspăt înfiinţat şi patronat de prim-ministrul Ciucă”, a adăugat Botănoiu.
Președintele AFR a subliniat că seceta extremă afectează şi următorul an agricol, în condiţiile în care lucrările agricole nu pot fi executate la timp şi de calitate, consumurile de combustibili şi materiale vor fi cantitativ mai mari, inputurile scumpe, iar piaţa va fi blocată. Peste 45% din teritoriul european este afectat de seceta din acest an, ceea ce este “extrem de mult”, de aceea „este nevoie urgentă de sprijin şi noi intervenţii din bugetul european”, a mai spus Daniel Botănoiu.
AFR consideră că este nevoie de un ajutor de secetă de 15.000 de euro per fermier şi 100.000 de euro per IMM sub forma unei sume forfetare. Plăţile se pot face din fondurile FEADR alocate statelor membre pentru anii 2021-2022 şi care nu trebuie să depăşească 5% din acest fonduri.
„Nu putem să facem în continuare proiecte, iar, pe de altă parte, fermele să dispară. Este ca şi cum am cumpăra un costum Armani şi l-am pune pe un muribund. Comparaţia este dură, însă aşa se întâmplă. Cei care au culturile afectate integral ar trebui să primească urgent acest ajutor să poată începe pregătirea noului an agricol”, a adăugat Botănoiu.