COLAPS în sectorul laptelui! Vor dispărea micii producători până la 1 ianuarie 2023?

Sectorul laptelui se află într-o situație din ce în ce mai dificilă, pe fondul creșterii accelerate a costurilor de producție și procesare. Micile fabrici de procesare a laptelui se află în pericol de a intra în faliment până la primăvară, avertizează Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL).

”Noi nu avem, la ora actuală, nicio speranță că efectivul de vaci de lapte va crește în România în următoarele luni. Noi nu avem nicio speranță că producția de lapte a României va crește, iar să faci acum investiții într-o fermă de vaci este foarte greu; dacă vrei să dezvolți acum o fermă, rezultatele le obții după 3-4 ani.

În aprilie, când am fost la Guvern și am cerut ajutor de minimis pentru cumpărarea de juninci care să fete în septembrie, era o chestie urgentă, care trebuia făcută atunci. Acum, fermierul are nevoie să fie sprijinit și să-și cumpere furaje. Ați văzut că e un HG pentru fabricile de ulei și panificație, ca să-și cumpere materii prime. De ce nu se duc și la fermierii cu vaci de lapte, să-și cumpere furaj?

Statul trebuie să intervină să mențină fermierii în viață până la primăvară. De ce spun asta? Pentru că în 2023, prețurile actuale și costurile actuale vor distruge procesarea mică în România. Dau scris aici. Cei 649, pe Ordinul 111, care mai mișcă ceva prin sudul țării, vor dispărea 30% până la 1 ianuarie. Fabrici, chiar IMM-uri, cu ștampilă ovală, eu zic că nu vor mai apuca 1 aprilie 2023, pentru că costurile cu materia primă, ambalajul s-a scumpit cu 15% de la 2 septembrie. Deci tu dintr-o dată ai ambalajul mai scump cu 15%, energia electrică mai scumpă… Cât să dai pe litrul de lapte la poarte fermei, ca tu să îți permiți să vinzi cașcavalul la raft, când ai competiție cu produse venite din Polonia și Ungaria, care își ajută producătorii”, a precizat Dorin Cojocaru.

COLAPS în sectorul laptelui! Vor dispărea micii producători până la 1 ianuarie 2023?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *