A început recoltarea cerealelor! Ce producții sunt estimate la orz și grâu

În sudul judeţului Olt a început deja campania de recoltare a cerealelor, mai exact a orzului, însă fermierii spun că producţia medie obţinută este mai scăzută faţă de cea din anul precedent, informează AGERPRES.

Specialiştii estimează că și la grâu se vor obţine cantităţi mai mici comparativ cu anul precedent, a anunțat șefa Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Gabriela Andronie.

„A început recoltarea orzului, în sudul judeţului, pe o suprafaţă de 2.800 de hectare. S-a obţinut o producţie medie de 4.500 – 5.000 de kilograme pe hectar. Campania de recoltare este la început, deocamdată se recoltează doar orzul. Fermierii şi specialiştii estimează că anul acesta, la cereale, în judeţ, producţia obţinută va fi sub cea din 2021, dar se va apropia de aceasta”, a precizat Gabriela Andronie.

Producţia medie de cereale de anul trecut din judeţul Olt a fost de peste 5.500 de kilograme pe hectar.

Potrivit datelor furnizate de DAJ Olt, anul acesta, în județ sunt cultivate cu orz 16.000 de hectare şi cu grâu aproape 130.000 de hectare.

A început recoltarea cerealelor! Ce producții sunt estimate la orz și grâu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *