AFR are vești proaste pentru fermierii români: se așteaptă o scădere semnificativă a producției!
România ar putea înregistra anul acesta o reducere de 10-15% a producției medii la hectar pentru principalele culturi, estimează Asociaţia Fermierilor din România (AFR) într-o analiză remisă AGERPRES duminică.
„Prognoza europeană pentru producţiile agricole în acest an nu este una bună pentru România. Experţii de la Bruxelles estimează acum scăderi de până la 15% a randamentelor la hectar, ceea ce pune mari probleme fermierilor. Recunoaştem că am avut un an agricol anterior bun, dar nu excepţional, aşa că nimeni nu poate spune că şi-a revenit financiar după dezastrele anterioare. În aceste condiţii suntem îngrijoraţi de estimarea conform căreia fermierii ar putea obţine anul acesta, în medie, puţin peste 4 tone de grâu la hectar. Este o scădere, şi vorbim de medie, de aproape 10 procente faţă de anul trecut. Cât priveşte orzul, producţia medie la hectar s-ar putea reduce cu 15%, iar cea de orez cu 12%. Dacă nu plouă, producţiile vor fi şi mai mici”, susţin reprezentanţii AFR.
După un 2020 secetos, anul trecut a fost unul extrem de bun pentru fermierii români, țara noastră înregistrând o producţie totală de cereale de 27,19 milioane de tone, cu aproape 50% mai mare decât în anul precedent, în principal datorită creşterii randamentelor la hectar.
Din păcate, fermierii se află din nou, de la începutul anului, cu condiții de secetă, în special în jumătatea estică, unde precipitaţiile au fost, local, cu până la 80% sub media pe termen lung.
„Nu ne rămâne decât să aşteptăm ploaia, pentru că sistemele de irigaţii în România sunt insuficiente. Sigur că Asociaţia Fermierilor din România salută recenta iniţiativă guvernamentală de modificare a legii irigaţiilor, care ar trebui să permită fermierilor să-şi înfiinţeze microsisteme de irigare. Dar să nu uităm termenul «micro», iar asta nu rezolvă marea problemă – lipsa apei. Este bine, spunem noi, că vor fi reduse demersurile pe care ar trebui să le facem într-o astfel de iniţiativă. Şi aici vorbim de depunerea de către noi, fermierii, a unei cereri de înfiinţare a sistemului, urmând ca ANIF să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare”, mai spun reprezentanții AFR în analiza lor.
Cu toate acestea, rămâne de rezolvat și problema banilor, pentru că, potrivit AFR, sunt încă prea puţini fermierii care îşi permit singuri înfiinţarea de sisteme de irigaţii, chiar şi la nivel micro.
„Este nevoie de finanţare pe măsură, dacă tot susţinem mereu că fermierii sunt de mare importanţă pentru România. În acest domeniu consideră Asociaţia Fermierilor din România că ar trebui intervenţii ale autorităţilor. Ni se cere să fim competitivi în agricultura europeană, uitând însă mereu că suntem «defavorizaţi» atunci când vine vorba de finanţarea activităţilor curente şi a investiţiilor”, se mai arată în analiza Asociației.
La ora actuală există sisteme performante de irigaţii, precum tehnologia de irigate prin picurare, folosită de giganţi din industria alimentară, dar şi de fermieri. Cei care adoptă o astfel de tehnologie pot avea un randament mai bun şi o mai bună conservare a apei.
„Este o schimbarea fundamentală faţă de irigarea clasică, de exemplu prin «inundarea» culturilor, una dintre cele mai frecvent utilizate forme de irigare în lume astăzi. Aproximativ 85% din câmpurile agricole la nivel global folosesc acest sistem, în care apa este livrată la câmp printr-o conductă sau un şanţ, iar apa curge pur şi simplu peste pământ prin cultură. Sistemul iroseşte atât apă – se crede că aproximativ 50% se pierde prin evaporarea sau infiltrarea zonelor necultivate – cât şi îngrăşământ şi nici nu produce recolte optime. Noile tehnologii, pe care Asociaţia Fermierilor din România le susţine şi le promovează, sunt considerate a fi posibile (şi nu peste foarte mult timp) în cazul a 85% din suprafeţele agricole irigate din lume. Să ţinem cont de faptul că această tehnologie de irigare se aplică cu uşurinţă şi relativ ieftin. Rezultatul înseamnă scăderea consumului de apă la aproximativ jumătate din consumul anterior. În plus, recoltele cresc în mod obişnuit cu 15 până la 40 la sută, astfel încât aduc fermierilor un venit mai mare. De asemenea, fermierii trebuie să folosească doar jumătate din cantităţile de îngrăşământ pe un câmp care este irigat prin picurare”, se explică în analiza AFR.
AFR are vești proaste pentru fermierii români: se așteaptă o scădere semnificativă a producției!