România poate deveni lider european la cultura de soia
Conform Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), țara noastră are capacitatea de a deveni lider european la cultura de soia, singura condiție fiind alocarea anuală a unei suprafețe de cinci ori mai mare decât în prezent, în speță 700.000 de hectare.
Suprafaţa cultivată cu soia anul trecut a fost de 140.000 de hectare, în scădere cu 29% faţă de 2020 (169.000 hectare), iar producţia obţinută a depăşit 347.000 de tone, înregistrând un avans de 25% faţă de anul anterior, când s-au obținut 322.000 de tone.
„Este vorba de circa 700.000 de hectare care ar putea fi alocate acestei culturi. Valorificarea a numai jumătate din producţie ar duce România în poziţia de lider european a suprafeţei cultivate şi a treia la nivel european, după Rusia şi Ucraina. Ştim că există acum o încercare şi o tendinţă de a orienta obiceiurile alimentare europene spre produse alternative la consumul de carne, soia reprezentând cultura cheie.
În 2020, peste 40% din importurile europene de soia au provenit din America Latină, cu o valoare de peste 2,7 miliarde de dolari. Dacă vrem să fim jucători puternici în domeniu, ceva trebuie să se schimbe. Iar asta înseamnă, între altele, asocierea în cooperative şi înfiinţarea unei Asociaţii a Producătorilor de Soia din România.
Dar şi investiţii în soluţii de irigaţii şi accesarea de fonduri comunitare, utilizarea culturii de soia pentru fixarea azotului în sol şi lansarea de parteneriate între fermierii din sectorul vegetal şi cel zootehnic. O astfel de schimbare ar fi cu atât mai benefică cu cât la nivelul Uniunii Europene se discută despre interzicerea subvenţiilor APIA pentru animale, o iniţiativă înregistrată oficial la Comisia Europeană intitulată End The Slaughter Age”, se arată în comunicatul AFR.