Banatul, ”fruncea” oieritului! Cum a ajuns județul Timiș pe primul loc la numărul de oi

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat rezultatele parțiale ale Recensământului General Agricol 2020, care arată că sectorul oieritului din România se află pe un trend ascendent. Efectivele de ovine au crescut cu 15,8% față de cele înregistrate în anul 2010.

Pe primul loc în clasamentul numărului de oi în 2020 se află județul Timiș, cu peste 608.000 de capete, urmat de Sibiu, cu 548.000 de capete. Podiumul este completat de județul Arad, cu 434.000 de oi.

Potrivit datelor INS, în 1990, în România erau în jur de 14 milioane de oi, iar județul campion la vremea aceea era Constanța, cu 638.000 de capete. Timișul se afla pe locul doi, cu 593.600 de capete, iar Botoșaniul pe trei, cu cu 562.500 de oi. De atunci, tendința în ceea ce privește numărul de oi la nivel național a fost de scădere, ajungându-se la numai 7,6 milioane de capete în 2005.

De atunci, efectivele au început din nou să crească treptat, atingând 8,4 milioane în 2010, 9,8 milioane în 2015 și 10,3 milioane în 2020. Județul Timiș se află pe primul loc încă din 2015, când crescătorii de acolo însumau un număr de 613.000 de capete de animale. Explicația ar fi că foarte mulți crescători din zona Sibiului s-au mutat în vestul țării, datorită climei mult mai prietenoase din timpul iernii, susține directorul Direcţiei de Statistică Timiş, Sorin Belea.

Banatul, ”fruncea” oieritului! Cum a ajuns județul Timiș pe primul loc la numărul de oi

Lasă un răspuns